Ingerii nu mor dar nici nu traiesc apusi de lacrimi si inecati in vise concupiscente. Alaturi de ingeri, clipele alergate de surmenaj poposesc pe umerii unui deal uitat de ... [noi] si de acolo se vor rasfrange mii de cioburi vaste care alcatuiesc propriul tau vis. Creez o postura reticenta fata de apologia naturii si a creatiilor independente.
Poate nu ai ajuns sa versi randuri pe hartie si nici sa deformezi litere cu ajutorul penitei pentru a fi unul dintre "cei alesi". Paroxismul il poti simti cu sau fara voia sunetelor sau a imaginilor perturbante care iti spulbera buna-vointa. Stai pe scara si privesti cum frigul si nostalgia inlatura orice bucurie de pe strada, observi petale sangerii de flori cum iti matura corpul intr-un val de vant. Atunci pentru tine creatia este mult prea mica pentru ultra-sentimentele care te apasa, ca o groaza nebuna ce devine statornica. Te plasezi intr-un trecut mult prea indepartat, vrei sa devii mai mult ca perfect sau poate doar trecut maturat de prezent si umbrit de viitor.. poate la fel de indepartat. Gratie punctului, ma opresc aici nu inainte de a inlatura suspiciunile tale: creatorul din tine poate rasari mai repede decat o floare in bataia razelor, daca stii doza de imaginatie pe care sa i-o trasezi pe radacini.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu