E timpul sa ma aduni si sa ma izbesti de bolta cerului pana crapa. Vrei sa crape si sufletul meu dar este atat de strans de tine incat nu poate sa crape fara sa te raneasca si pe tine, in fine...renunti la durere si ma lasi sa respir doza de libertate pe care o voiam din stransoarea ta..
Te uiti la mine cu ochii atat de tulburi, vrei sa ma patrunzi cu ei dar eu sunt o piedica pentru sagetarea privirii tale...Crezi ca o sa te urasc pentru toate astea, ca ai vrut sa imi crapi sufletul? Nu, ma simt legata de tine tot mai mult, dulcele divin.
Salutare ochi patrunzatori , nuanta policroma care va definesc imi tulbura vederea....
Detest sa te vad uneori, cu aceasi privire, cu acelasi suras si cu aceasi grimasa a ta. Dar cu toate acestea, mi-e dor de toate si detestandu-le ajung sa ma topeasca de dor.
Calde maini si reci cuvinte imi oferi, imi ingheti sufletul cu ale tale vorbe de mult uitate, reamintite pe parcurs, fara noima si logica, dar ma incalzesti cand imi atingi pielea. Crezi ca trupul meu rezista la pendularile temperaturilor? De ce trebuie sa ma transform in stana de gheata si apoi intr-o plasma numai din vointa ta?. Poate ca asa e dragostea, transformarea perpendiculara a tuturor esentelor si a starilor de agregare din noi.
Clipe sterse , suflate de vantul genelor tale scuturate , risipite prin atmosfera din camera mea, le privesc tacuta si nu ma gandesc decat la locul destinat asezarii lor.. Petale intregi de cenusa s-au asezat pe podea, astepand sa fie calcate sau sterse, asa cum odinoara ai calcat si tu ceva pretios in picioare. Prefer sa iti matur soaptele de pe podea si sa le pun in loc sigur, decat sa te imit calcandu-ti valoroasele cuvinte si expresii in picioare. Banal!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu